D-ale cotidianului

Suntem în aprilie 2013, iar problemele sociale în urbea aurului negru,dar nu numai, persistă. Sute de cetățeni sunt pe listele de așteptare în vederea primirii unei anodine locuințe sociale, iar alte peste o sută de familii evacuate din casele naționalizate pe lista de așteptare a unei locuințe similare. Tinerii își caută cu o legitimă disperare un loc de muncă pipernicit, iar societatea le oferă un vacuum total. Am peste 200 de CV-uri pe birou și am un gust amar de fiecare dată cand un alt tânăr îmi mărturisește că este în căutarea unui job, că a absolvit o facultate , că vrea să muncească, că vrea să-și întemeieze o familie, că vrea să fie responsabil, că vrea normalitate în această țară. Și ce le oferă societatea în schimb?
Doar vagi și perpetue iluzii.

Agenții economici acuză nivelul scăzut al comunicării inter si intrainstituționale, sperând în zări depărtate la o naturalețe absolut telurică. Criza le adâncește problemele, iar dialogul firesc între eterogenii actori sociali lipsește aproape cu desăvârșire!!! Chiar astăzi discutam cu unul dintre ei și îmi mărturisea cu indignare că de 10 ani așteaptă un semn de la …autoritate. Vin tineri care de 10 ani așteaptă o locuință ANL,însă sunt nevoit să le mărturisesc că iresponsabilitatea unor decidenți politici face ca în acest an să nu fie alocate de la centru suficiente fonduri pentru construcția unor imobile cu chirie modică pe care orice tânăr și-ar fi putut-o permite. Iar ei împlinesc o fatidică vârstă de 36 de ani, iar legea le spune crunt că acest drept a apus!

Am semnat recent, în lunile de iarnă, o sumedenie de notificări prin care oamenii erau somați să restituie un ajutor social prețios pe care l-ar fi meritat cu prisosință. Dar ce credeți? Apare la liman o legislație strâmbă schimbată peste noapte care îngroapă niște amarâți fiindcă au avut neobrăzarea și inconștiența să nu se updateze la noua legislație și nu au declarat că al lor blestemat de venit, de trei parale, s-a majorat, fie și pentru o lună, cu un singur ban!!! Cum ar putea un octogenar, de pildă, să studieze legis-ul sau să fie in ton cu revoluționarele prevederi legislative ale unor așa – zise elite? Dar noi trebuie să respectăm legislația!

Ne amăgim existența sperând într-un viitor fructuos, fecund, luminos și încărcat de normalitate. Dar ce facem în acest sens stimabililor? Ne complacem într-un cotidian anost și abject, în care instituțiile nu funcționează, oamenii se revoltă consistent, tinerii aleg să emigreze spre orizonturi celeste, iar dragostea de patrie a devenit o “ rara avis “. Romantismul unor vremuri apuse e doar o cadaverică amintire și , poate, un imbold, pentru viitoare generații, de a-l repune în sânul societal.

Îmi amintesc cum acum circa șapte ani, student zelos pe atunci, un fost coleg de facultate, eminent absolvent al unei facultăți de filosofie și cursant ca și mine al unei facultăți de științe politice de stat, îmi spunea cu nonșalanță că România mai are nevoie de 50 de ani pentru a își reveni și a ajunge la un nivel occidental. Eu, zelos, cum vă spuneam, mi-am permis să îl contrazic, să îl condamn, să opinez că e un act de trădare a emigra din patria mamă și un gest acut de lașitate. Și continui să cred că noua generație are datoria morală de a LUPTA pentru normalitate, pentru echitate socială, pentru libertatea pozitivă și negativă, pentru domnia legii, pentru cei care merită să acceadă într-o poziție grație calităților personale și nu ca urmare a unor jocuri meschine și despotice, pentru posteritate și pentru înaintașii noștri care și-au dat viața în revoluții de catifea și în războaie sângeroase.

Post Author: Raul Petrescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *