Despre profesionalismul romanilor la locul de munca sau, mai degrba, despre absenta sa, s-au scris tomuri si s-a vorbit in extenso. Faptul ca cei mai multi romani isi doresc sa fie sefi nu mai este o enigma, ci un truism. Daca s-ar putea , Romania ar fi un stat cu peste douazeci de milioane de sefi. Sau de manageri, asa cum aspira aceia care au in intrinsecul lor setea de a conduce, fie si un singur ins. Fara a avea o expertiza intr-un anumit domeniu, o educatie solida, o experienta profesionala considerabila sau un set de recomandari responsabile, romanul se confunda cu rolul celuia caruia i se cuvine totul, fie ca vorbim de functii marete, salarii grase sau statut social privilegiat.
Iata ca, recent, patronul strain al unei importante companii din Romania, ce detine o fabrica in comuna prahoveana Bucov, prezent la o conferinta organizata de Camera de Comert si Industrie Prahova, referindu-se la tema fortei de munca, a declarat ca societatea pe care o conduce a fost constransa sa aduca angajati din Franta, pentru ca romanii angajati pe aceleasi posturi si platiti cu aceleasi salarii, nu au dat randament!!! Iata expresia clara a diletantismului fortei de munca indigene. Elitele au preferat sa emigreze in mod gradual in ultimele trei decenii, forta de munca ramasa fiind cea care cere totul, fara sa ofere in schimb nimic.
Fireste ca aici vorbim si de o grava eroare a statului roman, incapabil sa certifice predictii cu privire la salariul viitor al unui elev sau student, a carui optiune educationala trebuie sa fie determinata de salariul sau incepand cu varsta de douazeci de ani. Asta ca sa nu mai vorbim de lipsa motivatiei romanilor care lucreaza in strainatate, de a se intoarce in patria materna, generata de absenta cunoasterii venitului din tara. Asadar, un ocean de incertitudini calat pe vechea meteahna a pasivitatii si marasmului romanesc. Departe de ceea ce inseamna cultul occidental al muncii si demitizarea stravechiului proverb romanesc – Munca e bratara de aur .
Fara o revizuire radicala a mentalitatii si perceptiei colective si individuale cu privire la ceea ce inseamna recompensa intarziata a celui meritoriu , asa cum spunea renumitul medic si politician american Ben Carson, vom fi guvernati de acelasi prozaism, de acelasi diletantism feroce si nu vom putea decat in mod artificial sa gandim cutezator!!! Poate ca e momentul sa ne redefinim outlook-ul , sa ne uitam in oglinda si sa ne spunem ca de maine va fi un nou inceput : al onoarei, al solidaritatii, al spiritului de sacrificiu, al muncii oneste, al demnitatii si al maretiei.
