Tragedia la romani a devenit un modus vivendi. Ne mor copiii carbonizati in maternitati, strazile sunt adevarate carnagii, absolventii de studii superioare lucreaza ca taximetristi sau ospatari, forta de munca calificata emigreaza in corpore, iar lacomia si fariseismul politicienilor nu mai au limite.
Din pacate, iata ca incompetenta, sora cu moartea, a lovit acum doua zile, in urbea lui Caragiale. Un angajat al parcului Bucov a fost intepat de o viespe rebela si a decedat in urma unui soc anafilactic. A lasat in urma o sotie indurerata si mama a doi copii. Avea doar cincizeci si patru de ani si era la schimbul de dimineata. Fireste ca aceasta tragedie naste o intrebare de fond: a fost destinul nemilos pentru acest om sau incompetenta autoritatilor, a furnizorului serviciilor de deratizare, dezinsectie si dezinfectie a generat aceasta drama?
Putem reflecta o eternitate asupra acestei tragedii, insa disparitia fulgeratoare a unui om nu va alina suferinta familiei, cu precadere a celor doi copii si nu va solutiona o problema de fond din societatea romaneasca : aceea a unei iresponsabilitati endemice, a unei incompetente morbide si sinistre. Sa nu ai o minima responsabilitate civica, sa nu iti asumi raspunderea unei functii de conducere, jucandu-te cu viata unor oameni, sa fii agent economic si sa nu faci un minim compromis cu caracter filantropic, avand unic tel maximizarea profitului, iata definitia unui oras si/sau a unei tari guvernata de malitiozitate si egolatrie, in care imundul ontologic este ubicuu.
Desi presa locala a atras atentia inca de anul trecut asupra acestui iminent flagel, asa cum a fost ziarul local ph-online, atat autoritatile cat si societatea Coral Impex au uitat sa-si exercite atributiile legitime, mimand o empatie artificiala. Oare cate vieti omenesti mai trebuie sa piara pentru ca decidentii publici alaturi de partenerii privati sa-si faca datoria si sa semene normalitate? Cati copii mai trebuie sa-si piarda parintii pentru ca entitati haine sa fie sensibilizate de o tragedie umana? Cati medici mai trebuie sa emigreze pentru ca fiecare individ, in sanul unei societati, sa-si indeplineasca rolul asumat?
O viespe a devenit azi personaj negativ, insa maine poate fi o masina, poimaine un individ. Toate insa au un numitor comun : harababura generalizata dintr-o natiune bazata pe dilentantism, pe suveranitatea prozaismului si a anodinului, in care profesorul de azi devine maine asistent medical, iar inginerul de maine devine muncitor raspoimaine. O flexibilitate a mediocritatii si a abjectului, in care moartea si esecul devin un alter ego colectiv.
