Acum douazeci si opt de ani, o noua forta aparea la liman, pepiniera cea mai pretioasa a unei societati capitaliste, a unei democratii veritabile – tineretul. Toata suflarea romaneasca isi punea sperantele in acest tineret, ca fiind fauritorul unei societati triumfale, care sa faca uitata mostenirea comunista, sa creeze societatea capitalista mult ravnita. Iar matricea noii generatii de tineri se regasea in piata Universitatii. Tineri optimisti, culti, zelosi, dornici de afirmare, pareau a fi principalul catalizator al construirii noii natiuni democratice.
Asa cum in Polonia sfarsitul regimului comunist a fost marcat de aparitia in prim-plan a elitelor care au construit o societate grozava, analog in Romania, unde aseptarile erau similare, toata speranta fiind pusa pe spatele tineretului. Tineri care nu erau molipsiti de tarele comuniste, tineri care mizau pe triumful calitatii si care postulau noul regim de guvernamant ca fiind unul propice dezvoltarii si performantei. Si care, mai presus de orice, dobandeau un drept urias, acela de a-si exprima opinia in mod liber, fara cenzura si dictatura.
Anii au trecut, insa progresul menit sa fie generat de tineret a incetat sa apara!Discipoli ai mediocritatii, servilismului sau prizonieri ai unor interese personale deseori meschine, acestia nu au semnat renasterea nationala mult scontata. Au devenit fie proiectii ale reminiscentelor comuniste umanizate, fie executanti ai neo – comunistilor, fie au preferat sa emigreze, abandonand cu nonsalanta taramul nativ. Au spus nu solidaritatii si empatiei, precum si obiectivelor marete cu care ii creditasera in 1990 milioane de oameni.
Elitele tinere au preferat sa abandoneze Romania, sa isi continue studiile in strainatate si, dupa finalizarea acestora, sa se stabileasca acolo, aducand plus valoare statului de adoptie.Au spus nu nationalismului si patriotismului, preferand confortul personal in detrimentul unor aspiratii nobile. In loc sa puna umarul la constructia unei societati subrezite si sa se lupte cu tarele comuniste, cu crezurile unor vetusti, au ales calea usoara. Presarata doar de bonificatii personale si de motivatii individuale. Au preferat sa nu se implice in viata politica, lasand calea libera unor produse ale nepotismului si unor tineri mediocri sa faca asta, favorizand astfel rasturnarea sistemului de valori sau, daca vreti, perpetuarea celui comunist care pune in prim plan turma, nu individul valorizant.
Revolta lor mult trambitata de acum douazeci si opt de ani s-a stins lent, dar sigur, ucigand sperantele actualei generatii de tineri care, din nefericire, trebuie sa inceapa o noua constructie societala, desi zestrea este minima. Depinde doar de ei sa isi lase amprenta asupra unei comunitati mult incercate, in care unitatea si bonomia sunt pierdute in eter.
